Program alimentar cu mese dese

Mese frecvente

In cei sapte ani de acasa suntem invatati de ai nostri ca intr-o zi trebuie sa avem trei mese: mic-dejun, pranz si cina. Programul este excelent, insa nu si atunci cand principiul nostru este cresterea masei musculare. Cel putin asa sustin specialistii care au creat un program alimentar ce presupune 5-6 mese pe zi si care s-a dovedit a functiona de minune. Chiar si daca scopul nostru este sa scadem procentul de grasime din corp acesta ar putea functiona daca este respectat corespunzator. Folosind clasicul program cu trei mese pe zi, vom constata ca exista un interval de 6-7 ore intre mese in care nu oferim organismului alimentatia de care are nevoie pentru reproducerea musculaturii. Sa nu mai spunem de cei care au chiar si 10-12 ore intre masa de dimineata si a doua. Este foarte clar ca organismul foloseste toate resursele dupa care intra intr-un fel de sistem de „autoaparare”, producandu-se astfel scaderea masei musculare. Cea mai mare greseala pe care o fac toate categoriile de persoane este aceea ca in decursul zilei se infometeaza, iar seara inainte cu putin timp de culcare mananca pana la refuz. Pe langa faptul ca stomacul nu se va simti tocmai in largul sau depunerea grasimii in corp este garantata.

 

Cum ajuta programul alimentar bazar pe mese frecvente

  • Programul alimentar cu mese frecvente ajuta la accelerarea metabolismului tinand mereu alert sistemul digestiv, un principal consumator de energie. Deci rezulta de aici ca in special endomorfii ar trebui sa utilizeze aceasta metoda (in general endomorfii au metabolismul mai lent).
  • Prin utilizarea acestei tehnici ajutam la imbunatatirea digestiei prin faptul ca dam sansa organismului de a procesa complet alimentele.
  • Cel mai important lucru ar putea fi ca astfel marim nivelul de energie. In acest fel putem fi mult mai activi atat in sala de forta cat si in activitatile zilnice.
  • Un alt lucru esential este asigurarea nivelului de insulina din corp. Folosind mese mici si dese putem consuma mai mult carbohidrati fara riscul de a ne ingrasa la fel cum am face-o daca i-am administra de-odata.
    In cazul unui aport mare de carbohidrati cu indice glicemic crescut, secretia de insulina este foarte mare.
  • Foamea ne este potolita si nu ne mai expunem senzatiei de infometare care de obicei se potoleste cu mancare nesanatoasa, bogata in grasimi rele si zahar.

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Ce suplimente alimentare sa iau? | ExercitiiSala.com

Scrie un comentariu

Adresa nu va fi publicata.

*